O bandă de hoți din Deva furând în timpul zilei banii din încasările a zeci de firme din țară, după ce distrăgeau atenția gestionarilor, a fost prinsă, joi după-amiază, la Suceava, de directorul executiv al unui depozit de mobilă din Șcheia.
Căutați de polițiștii din mai multe județe ale țării, hoții au ajuns pe mâna oamenilor legii datorită directorului sucevean care, „înarmat” cu cheile de la mașină, i-a blocat în trafic și i-a ținut pe loc până a venit poliția.
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale au stabilit că e vorba de aceiași hoți care, în perioada mai-iunie a.c., au furat nu mai puțin de 11.600 de lei dintr-un magazin de materiale de construcții din cartierul Obcini, precum și suma de 1.105 euro de la o casă de schimb valutar din cartierul George Enescu.
Din păcate pentru hoți, cea de-a treia lovitură pe care au încercat să o dea la Suceava a fost cu ghinion.
Au furat 7.000 de lei și au dispărut
În urmă cu două zile, în jurul orei 16:00, un grup de trei femei și un bărbat a intrat în sediul depozitului de mobilă. Cei patru au început să studieze oferta, arătându-se interesați să cumpere mai multe elemente de mobilier.
La un moment dat, una dintre femei a cumpărat o pernă în schimbul a 40 de lei, intenția ei fiind aceea de a vedea unde pune gestionara banii proveniți din încasări. În timp ce au continuat să-i asedieze cu întrebări pe angajații depozitului, lăsându-le acestora impresia că vor bate recordul la vânzări, una dintre femei a sustras nu mai puțin de 7000 de lei din sertarul în care gestionara pusese banii încasați pe pernă.
„Ușa la mine la birou era deschisă și mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Aveau un comportament ciudat… puneau prea multe întrebări și treceau prea repede de la o chestie la alta. La un moment dat, bărbatul a ieșit și a mutat mașina, un Alfa Romeo, cu numere de Franța, încercând să o ascundă cumva după o cisternă. Am ieșit să văd ce se întâmplă și i-am văzut că se îndreptau spre mașină. Atunci, i-am cerut unei angajate să verifice banii… sertarul era gol”, mărturisește Augustin Chidovăț (30 de ani), directorul executiv al depozitului de mobilă.
„Mi-au oferit bani în plus, numai să-i las să plece”
În momentul în care și-a dat seama că a fost furat, bărbatul s-a urcat imediat în mașina sa și a demarat în trombă în căutarea hoților. A văzut autoturismul Alfa Romeo în care se aflau aceștia îndreptându-se spre Stroiești și a pornit în urmărire, reușind să-i ajungă din urmă.
„Le-am făcut semn să tragă pe dreapta, dar ei râdeau”, povestește directorul. La un moment dat, Augustin Chidovăț a tras de volan și s-a izbit cu mașina în autoturismul hoților, acesta din urmă fiind proiectat într-un șanț de pe marginea drumului.
„M-am dat jos din mașină și le-am spus să nu se miște de acolo până nu vine poliția. Nici nu aveam telefon la mine, noroc de o șoferiță care a oprit și mi-a dat să sun la 112 de pe telefonul ei. Până să vină poliția, mi-au oferit bani în plus, numai să-i las să plece. Am refuzat categoric…”, continuă să povestească directorul.
Preluați de o escortă a Poliției Vaslui
În timp ce-i păzea pe cei patru și aștepta să vină poliția, una dintre femei, identificată ulterior în persoana Georgetei Macingo, în vârstă de 41 de ani, s-a furișat pe sub mașină și a reușit să fugă. Ceilalți trei, însă, Daniel și Maria Boancă (cumnați), în vârstă de 26, respectiv 29 de ani, precum și Ionela Neamțu, de 30 de ani, toți din municipiul Deva, au fost preluați de polițiștii de la Investigații Criminale și duși la sediul Poliției municipiului Suceava.
Deși Ionela Neamțu și-a dat inițial o identitate falsă, judiciariștii suceveni au reușit să-i afle adevăratul nume, descoperind că era dată în urmărire generală pentru că se sustrăgea de la executarea unui mandat penal emis de Judecătoria Alba Iulia, fiind condamnată la cinci ani de închisoare pentru furt calificat.
În extinderea cercetărilor, anchetatorii aveau să afle că cei patru au comis încă alte trei furturi pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Ieri după-amiază, hoții au fost preluați de o escortă a Poliției Vaslui, pentru a fi audiați în legătură cu alte furturi, urmând, cel mai probabil, să fie arestați preventiv de judecătorii vasluieni.
Anchetatorii bănuiesc că din gruparea de hoți fac parte și alți indivizi, însă, susțin polițiștii, prinderea celorlalți membri ai bandei e doar o chestiune de timp.
Polițist de nevoie
Un sucevean a prins de unul singur o grupare de hoți care acționa în toată țara






