Suflu nou

Un sucevean a preluat conducerea Uniunii Ucrainenilor din România



Ioan Robciuc a preluat prerogativele de conducere ale UUR
Ioan Robciuc a preluat prerogativele de conducere ale UUR

Condamnarea penală a fostului deputat din partea Uniunii Ucrainenilor din România, Ștefan Buciuta, s-a lăsat cu urmări în fruntea acestei organizații. Întrunită în finalul lunii martie 2015, Comisia de Etică și Litigii din cadrul Uniunii Ucrainenilor din România a luat o serie de măsuri extrem de importante. Astfel, s-a stabilit că începând cu data de 9 martie 2015 Ștefan Buciuta nu mai are drept de semnătură, nu mai poate să delege sau să împuternicească persoane și nici să semneze ordine de plată, o interdicție similară fiind dictată și în ceea ce privește ridicări de numerar din conturile UUR.
Prerogativele de conducere ale UUR au fost preluate, conform statutului, de prim-vicepreședintele care la Congres a avut cel mai mare număr de voturi. Este vorba de Ioan Robciuc, persoană care provine din satul sucevean Măriței și care acum își desfășoară activitatea la București.
Pe lângă atribuțiile de conducere, conform Statutului UUR, Ioan Robciuc are sarcina ca în termen de 3 luni, cel mai târziu până pe 9 iunie 2015, să convoace alegeri pentru desemnarea unui nou președinte.
Buciuta nu recunoaște hotărârea luată
Contactat telefonic, fostul deputat Ștefan Buciuta a declarat că tot ceea ce se petrece poate fi catalogat ca o „mare minciună”, și asta pentru că, din 2013, Comisia de Etică și Litigii nu ar mai exista pentru că s-ar fi „autodizolvat”.
„Acea comisie nu are dreptul să schimbe pe nimeni, este o aberație ce se întâmplă, e o depășire de atribuții. Deputatul Marocico nu știe să citească Statutul, să mai studieze și Constituția să vadă că nu mi s-au ridicat drepturile politice, eu pot candida și la Parlament și oriunde, pentru că prin acea decizie de condamnare nu mi s-a ridicat nici un drept. După 25 de ani în Uniune știu mai bine legea decât Marocico”, a arătat Ștefan Buciuta.
Condamnat definitiv pentru că și-a angajat fiica la propriul birou parlamentar
Printr-o decizie definitivă pronunțată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Ștefan Buciuta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese. Instanța supremă a mai decis și un termen de încercare de trei ani, dar l-a obligat pe fostul parlamentar din mandatul 2008-2012 la plata a 3.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către statul român.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Ștefan Buciuta a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată, în perioada 15 decembrie 2008 – 14 septembrie 2012, în funcția de expert în cadrul biroului său parlamentar, în Circumscripția electorală nr. 27 Maramureș – Colegiul uninominal nr. 7.
Prin angajarea la biroul parlamentar, fiica lui Ștefan Buciuta a încasat venituri salariale de 59.499 de lei.
Potrivit articolului 253 indice 1 din Codul Penal, „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă”.



Recomandări

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române