Flagrant

Un sucevean a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 300 de EURO



Un sucevean a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 300 de EURO
Un sucevean a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 300 de EURO

– Prins cu 3150 de pachete de țigări pentru care nu poseda documente de proveniență, Nicolae T., în vârstă de 35 ani, din municipiul Fălticeni, a încercat să ajungă la o „înțelegere” cu polițiștii de frontieră, propunându-le ca în schimbul celor 300 de euro aceștia să nu îi confiște țigările
– Polițiștii de frontieră i-au sesizat imediat pe ofițerii de la Anticorupție, aceștia realizând un flagrant cu încercarea de mituire
Polițiștii de frontieră suceveni au sesizat joi ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Biroul județului Suceava, cu privire la faptul că un cetățean român a încercat să ofere 300 de euro mită, pentru a nu i se confisca țigările găsite in autoturismul cu care circula. Potrivit comunicatului de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Romane, în cursul zilei de joi, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret a desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de țigări în zona de frontieră, în urma căreia a oprit pentru control în localitatea Ratoș un autoturism marca Dacia, condus de cetățeanul roman Nicolae T., în vârstă de 35 ani, din municipiul Fălticeni . La controlul mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că acesta era încărcat cu 3.150 pachete de țigări marca „Saint-George” și „Ronson”, în valoare de 11.025 RON, bunuri pentru care suceveanul nu poseda documente justificative. În timpul deplasării către sediul SPF Siret, pentru verificări amănunțite, suceveanul a încercat să ajungă la o „înțelegere” cu polițiștii de frontieră, ca în schimbul sumei de 300 de euro, aceștia să nu îi confiște țigările și să-l lase să-și continue drumul. Ca urmare a acestui fapt, polițiștii de frontieră au sesizat ofițerii DGA – Suceava, care au realizat prinderea în flagrant a cetățeanului român. În prezent, acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră. Noul șef a Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți afirma la instalare, în luna septembrie, că „deschiderea totală față de mass-media” este una dintre prioritățile din activitatea sa viitoare, afirmație care contrazice „tăcerea” totală a Poliției de Frontieră Rădăuți vizavi de cazul relatat mai sus. Mai mult, purtătorul de cuvânt de la DPF Rădăuți, comisar șef Doru Burțilă, nu a putut fi contactat.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei
A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei