Circulă, pe internet, scrisoarea unei distinse profesoare de psihologie. Fiind vorba despre o luare de poziție a cărei sinceritate durută este pur și simplu copleșitoare, socot că epistola deschisă merită să coboare din pătratul ecranului în dreptunghiul paginii de ziar, spre a fi citită atent și așezat, cu revenirile și sublinierile pe care gazetăria electronică nu le prea îngăduie.E-un text al exasperării, care, trebuie reținut, a fost scris și pus în undă înaintea anunțării rășluirilor Băsescu-Boc. Scrisoarea depășind cu mult spațiul acestei rubrici, am ales – fie și numai pentru semnalare – câteva fragmente din prima parte:
„Dragi români, de azi refuz să mai plătesc impozite, refuz să mai am carte de muncă în acest stat guvernat de oameni incapabili, corupți, ne-educați, care nu au în vedere decât propriul interes. Refuz să mai finanțez politicieni imbecili și amante care sfidează o țară întreagă. Nu aș avea nimic împotriva doamnelor apropiate președintelui țării, dar când ele beneficiază de bugete de milioane de euro, printre care sunt și banii mei, banii părinților mei, banii angajaților mei, am o mare problemă. E un blowjob mult prea scump! Refuz să mai plătesc taxe la stat pentru că de ani de zile plătesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu mă sprijină în nici un fel. Plătesc zeci de milioane pentru sănătate, deși sunt conștientă că dacă voi ajunge vreodată într-un spital din România, voi fi tratată mizerabil.
De ani de zile refuz să mă uit la televizor, mi-e greață de politicienii români, nu mă duc la vot pentru că nu am pe cine să votez, îmi vine să vomit când văd panourile publicitare din campanii gen „nouă ne pasă de Dumneavoastră!” (…) Dar iată că suntem în plină criză, iată că pentru prima dată nu am reușit să plătesc taxele la stat și mi-au fost blocate conturile! Și asta m-a ajutat să mă trezesc, am deschis ochii, m-am uitat în jurul meu cu atenție, am pus întrebări, am deschis televizorul pentru prima oară în ani de zile… și ce am văzut? Eba și Becali mă reprezintă în Parlamentul european, Elena Udrea beneficiază de bugete de milioane de euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi aruncă 86 de milioane pe o telecabină când există orașe în România care nu au nici măcar un spital de Doamne-ajută, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru câteva miliarde, din care sunt curioasă dacă plătește vreo taxă la stat. Jocuri politice murdare, politicieni corupți și curve, haos total, o țară vândută pe nimic de niște agramați care nu și-au văzut decât propriul interes – măcar dacă ar fi vândut-o scump, investitori străini care efectiv n-au cu cine discuta în România și se luptă cu morile de vânt – și toți oamenii de calitate pe care îi cunosc stau cu capul băgat în nisip (…)
Nu se mai poate așa! Destul, este destul! România nu este doar o țară de hoți, de agramați, de curve, de parveniți, de oameni fără „balls” și fără coloană vertebrală. Să protestez prin a nu-mi plăti taxele nu este suficient, deși dac-ar mai face-o și alții, s-ar putea declanșa ceva. Fac apel către toate persoanele integre, capabile, educate, care au clădit ceva prin munca lor fără să fure, să ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afectează pe toți.
Sunt milioane de tineri deștepți, mulți dintre ei muncesc 12 ore pe zi pentru multinaționale sau pentru bussines-ul lor propriu, oameni educați în România și peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care știu să comunice eficient și știu ce înseamnă să livrezi, știu ce înseamnă un deadline, știu ce înseamnă responsabilitate; sunt sute de mii de români de calitate, plecați din România pentru a produce și a consuma în alte țări, clădind economia altor state – s-ar întoarce mâine în România dacă n-ar fi circul care este acum. Trebuie să luăm atitudine, trebuie să facem o schimbare, este nevoie de o Mișcare a românilor cu „balls” și cu coloană vertebrală! O mișcare de întoarcere acasă, atât a românilor plecați slugi în alte țări, cât și a celor care, deși am ales să rămânem aici, suntem absenți, pasivi, indiferenți, și suportăm ceea ce ni se întâmplă…”
Este opinia doamnei profesoare. Poate, și a altora.
