Un elev al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit medalia de bronz în cadrul celei de-a XII-a ediții a Balcaniadei de Informatică pentru juniori.
Loturi olimpice din 13 țări și-au dat concursul – România, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Italia, Turcia și Turkmenistan, unele din regiune, altele cu statut de invitat.
Eduard Valentin Dumitrescul are 15 ani și a absolvit în această vară ciclul gimnazial, fiind unul dintre elevii care au fost admiși la liceu cu media 10. Adolescentul a ales specializarea matematică – informatică a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, unitate unde a urmat și clasele V-VIII.
Elevul este pregătit de prof. Daniela Marcu și de Liviu Pînzaru, de la Palatul Copiilor Suceava.
Balcaniada de informatică de seniori (ediția a XXVI-a) și juniori (ediția a XII-a) s-a desfășurat laTimișoara, în perioada 7-13 iulie, reunind peste 180 de elevi și peste 100 de profesori.
Balcaniadele de informatică au fost organizate de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică și unități de învățământ din municipiu.
Turneu internațional de informatică, în toamnă
Pentru Eduard, competiția de la Timișoara nu este singura de nivel internațional la care participă în acest an. Elevul s-a calificat și la Turneul Internațional de Informatică, care se va desfășura la Schumen, Bulgaria, în luna noiembrie a acestui an.
Eduard este familiarizat cu întrecerile școlare de nivel înalt din domeniul științelor exacte, de-a lungul timpului acesta dovedind că excelează nu doar la una, ci la mai multe discipline școlare din sfera științelor exacte. Este o prezență constantă a competițiilor sau olimpiadelor de matematică, fizică sau informatică.
În 2016, reprezentanții Colegiului „Ștefan cel Mare” l-au desemnat ”Elevul anului”. Pe atunci în clasa a VII-a, Eduard era triplu medaliat la olimpiadele naționale de Matematică, Fizică și Informatică. Tot atunci, acesta a fost laureat al unei burse (junior) „Gheorghe Marchitan”, pentru cei cu performanțe deosebite la matematică.
La Juniori
Un ștefanist în vârstă de 15 ani a cucerit bronzul la Balcaniada de Informatică
