Un tânăr în vârstă de 19 ani, posesor de permis de conducere de cinci luni de zile, care conducea un autoturism Matiz, a părăsit carosabilul și a căzut într-o râpă, la o diferență de nivel de peste 6 metri. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 7.20, pe serpentinele orașului Suceava, în zona de coborâre dinspre cartierul Zamca spre strada Traian Vuia.
Șoferul, Ion Nichita, a pierdut controlul asupra volanului înaintea unei curbe strânse la dreapta, în zona hăului cu graffiti. Marele noroc al tânărului de la volan și al pasagerului care îl însoțea a fost că mașina ieșită în afara drumului a rulat necontrolat în jur de 25 de metri, în condiții de diferență mare de nivel, fără a se răsturna, oprindu-se în cele din urmă într-un șanț.
La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Suceava, cu echipaj SMURD și de Descarcerare. Pompierii militari specialiști în descarcerare au intervenit pentru a-l scoate din mașină pe pasager, un tânăr în vârstă de 26 de ani, care era încarcerat. Acesta și șoferul au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava. După investigații amănunțite cei doi au fost diagnosticați cu leziuni ușoare.
Autoturismul Matiz aparținea unei familii de etnie romă și era încărcat cu mai multe plăpumi care, conform declarației păgubiților, au fost cumpărate din Bazarul Sucevei.
Proprietara mașinii a spus că tânărul care conducea mașina era „angajat” pentru a conduce autoturismul de o zi.