Poliția municipiului Suceava a fost sesizată miercuri seară despre faptul că, pe strada Amurgului din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența alcoolului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Amurgului din municipiul Suceava, un tânăr de 19 ani, din comuna Grănicești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat două autoturisme parcate regulamentar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,se precizează în comunicatul poliției.