Culpă comună

Un șofer implicat într-un accident mortal, trimis în judecată din cauza vitezei, deși victima a traversat neregulamentar



Un bărbat din municipiul Baia Mare, care a accidentat mortal cu autoutilitara pe care o conducea o bătrână în vârstă de 82 de ani, la Vatra Dornei, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”, procurorii stabilind că acesta are o parte din vină, chiar dacă victima-pieton s-a angajat în traversare în mod neregulamentar și fără a se asigura. Inculpatul, Ioan Andreica, va fi judecat pentru ucidere din culpă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei stabilind că în acest caz este vorba de o culpă comună: victima pentru că a traversat neregulamentar, iar șoferul pentru că circula cu aproximativ 20 de km/h peste limita legală din localitate, cauză din care nu a putut evita impactul.
Accidentul s-a petrecut pe 4 mai 2014, în jurul orei 15.50, pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei. Ioan Andreica conducea o autoutilitară Mercedez Benz, aparținând unei firme la care era angajat, iar în dreptul unei benzinării a surprins și accidentat o localnică în vârstă de 82 de ani, care, a rezultat din anchetă, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure. Concluzia preliminară a polițiștilor rutieri a fost că accidentul s-a petrecut din cauza traversării neregulamentare.
Bătrâna a supraviețuit în primă fază impactului, însă a decedat ulterior, din cauza gravelor leziuni suferite.
Pe parcursul anchetei, în urma expertizei efectuate, a rezultat că și șoferul se face vinovat de tragedie. Acestuia i se impută în primul rând faptul că a încălcat prevederile din OUG 195/2002, privind obligația de a respecta regimul legal de viteză, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Din calculele expertului a reieșit că șoferul rula cu aproximativ 70 de kilometri la oră, în localitate.
„Conducătorul auto era în măsură să prevină producerea accidentului prin reducerea vitezei de deplasare la valoarea de 50 km/h, limită impusă ca restricție pe porțiunea de drum pe care se deplasa”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Un șofer judecat pentru un accident în condiții asemănătoare, achitat la prima instanță
Dosarul se va judeca, în prima sa fază, la Judecătoria Vatra Dornei. Rămâne de văzut dacă magistrații vor fi de acord cu concluziile trase de procurori privind culpa comună. Recent, Judecătoria Vatra Dornei l-a achitat pe un șofer care a fost trimis în judecată, după un accident petrecut în condiții asemănătoare, tot pe strada Roșu din Vatra Dornei. Mai exact, un bărbat din Republica Moldova care conducea un tir s-a izbit într-o căruță nesemnalizată, rezultând un mort și un rănit. Deși căruța se deplasa în mod evident neregulamentar, s-a stabilit că șoferul rula cu viteză peste cea legală în localitate, cauză din care nu a putut evita accidentul. Judecătorii au respins însă soluția de trimitere în judecată a șoferului, declarându-l nevinovat, cu precizarea că soluția de achitare a acestui bărbat nu este definitivă, verdictul final urmând a fi dat de Curtea de Apel Suceava.



Recomandări

Un șofer care a comis un accident soldat cu moartea unei tinere și rănirea gravă a alteia a scăpat de închisoare

Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere
Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice
Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice