Un șofer fugar s-a izbit în mașina poliției în timp ce era urmărit



Un bărbat în vârstă de 33 de ani, ajuns din urmă de poliție după ce a refuzat să oprească la un control, s-a izbit în mașina oamenilor legii, din fericire consecințele inconștienței sale nefiind foarte grave.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la miezul nopții, un echipaj de la Poliția municipiului Vatra Dornei se afla în serviciu de control al traficului pe raza comunei Dorna Arini, la intersecția a două drumuri. Un șofer aflat în zonă nu a oprit la semnalul agenților, continuându-și deplasarea spre comuna Șaru Dornei.
Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, după circa trei sute de metri șoferul intrând pe un drum comunal.
„Pe parcursul urmăririi, polițiștii au reușit depășirea prin partea dreaptă a autovehiculului, moment în care făptuitorul, pe fondul stării vădite de ebrietate și a neatenției, a virat dreapta, intrând în coliziune ușoară cu autoturismul poliției”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
După această tamponare, șoferul fugar a ieșit în decor, agenții reușind să-l imobilizeze.
Șoferul, identificat ulterior în persoana lui Daniel C., în vârstă de 33 de ani, a refuzat să fie verificat cu etilotestul, fiind dus la Spitalul municipal Vatra Dornei. Conform poliției, și aici, în prezența medicului și a asistentelor de serviciu, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
El s-a ales cu dosar penal.