La Vatra Dornei

Un șofer de 70 de ani, fără permis de conducere, a provocat un accident cu cinci răniți



Un bătrân în vârstă de 70 de ani, fără permis de conducere, a provocat un accident rutier în urma căruia cinci persoane au fost rănite. S-a întâmplat duminică, în jurul orei 13.30, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei.
Conform anchetei poliției, Ioan B., în vârstă de 70 de ani, localnic din Vatra Dornei, aflat la volanul unui autoturism, nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate de trecere unei mașini conduse de Gicu I., de 55 de ani, din Bistrița-Năsăud. Urmare a impactului au fost răniți șoferul care se deplasa regulamentar și un pasager din mașina sa, precum și trei femei, în vârstă de 69, 70 și 79 de ani, toate din Vatra Dornei, care se aflau în mașina condusă de șoferul septuagenar fără permis de conducere. Din fericire, toate cele cinci victime au fost diagnosticate cu leziuni ușoare.
Ambii conducători auto foloseau centura de siguranță și au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. Conform procedurilor, li s-au recoltat apoi la spital și probe biologice de sânge.