Un șofer în vârstă de 22 de ani din orașul Vicovu de Sus s-a izbit cu mașina într-un gard, provocând un accident soldat cu rănirea gravă a unui alt tânăr, după care a fugit de la fața locului. A fost găsit de polițiști acasă, după aproximativ o oră și jumătate, în stare de ebrietate. Accidentul s-a petrecut luni noapte, în jurul orei 23.45, pe strada Ștefan cel Mare din Vicovu de Sus.
Imediat după ce a fost prins, șoferul de 22 de ani a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, reținut pentru 24 de ore. La expirarea ordonanței, procurorul de caz a decis ca șoferul de 22 de ani să fie pus însă în libertate, cu interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu.
A fugit și l-a lăsat în mașină pe pasagerul din dreapta, care era încarcerat
Conform anchetei poliției, tânărul de 22 de ani, Ionuț Bodnar, conducea un autoturism Audi A 4 și a pierdut controlul asupra direcției, părăsind șoseaua, lovind un indicator rutier și apoi un gard din lemn.
Impactul a fost violent, pasagerul din dreapta sa, Adrian Ș., în vârstă de 21 de ani, rămânând încarcerat în mașină. Tânărul a fost extras dintre fiarele contorsionate ale mașinii de către pompierii militari de la Garda de intervenție Vicovu de Sus, fiind diagnosticat ulterior cu leziuni grave.
La locul accidentului polițiștii au găsit doar mașina și pasagerul din dreapta.
„Suspectul a fost identificat la ora 1.20, la domiciliul său. A fost testat cu aparatul alcoolest, rezultatul fiind 0,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Șoferul a fost dus apoi la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Șoferii fugari, o mare problemă în zona Vicov
Reamintim, cu o zi înainte, duminică, un șofer tot din Vicovu de Sus, un tânăr de 27 de ani, a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor în trafic. Șoferul fugar, aflat la volanul unui Mitsubishi Pajero, a demarat în trombă, spre un teren accidentat, unde agenții de poliție, cu o Dacie Logan, nu au mai putut continua urmărirea.
Șoferul, Dimitrie Buruiană, a fost identificat ulterior, având permisul de conducere reținut.
De altfel, șoferii din zona Vicov, mulți dintre ei la volanul unor mașini înmatriculate în străinătate, și-au făcut deja un obicei din a nu opri în trafic la semnalele poliției ori de a fugi de la locul accidentelor.
Din cauza numeroaselor probleme de acest gen, Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a trimis Poliției orașului Vicovu de Sus o autospecială Dacia Logan MCV cu radar, care să acționeze doar în zonă. În plus, echipajele de control au fost suplimentate. Mai exact, de multe ori, pentru a putea face față șoferilor fugari, la Vicovu de Sus și în localitățile limitrofe se acționează cu câte două echipaje de poliție.
Acum câteva zile, un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Volovăț, a provocat și el un accident și a fugit, fiind prins ulterior. Acesta era băut și nu avea permis de conducere.