Un șofer de 15 ani a proptit mașina unchiului său într-un stâlp electric



Un minor în vârstă de 15 ani s-a ales cu dosar penal după ce a condus pe ascuns mașina unchiului său, cursa încheindu-se în scurt timp, într-un stâlp electric. Miercuri, în jurul orei 16.10, Poliția orașului Liteni a fost sesizat că pe DJ 208A, în localitate, un autoturism a intrat în derapaj și a lovit un stâlp electric. La fața locului polițiștii au identificat o mașină aflată în proprietatea unui bărbat din Fălticeni, Ioan V., care era și el prezent. Mașina nu fusese condusă însă de proprietar, ci de un copil în vârstă de 15 ani, nepot al șoferului, care își are domiciliul în Liteni.
Din ancheta desfășurată de poliție rezultă că minorul, aflat în zona centrală a localității, a observat mașina unchiului, parcată în același loc de mai multe zile, s-a urcat în autoturism și, găsind cheile, a pornit mașina și a plecat.
Drumul acestuia nu a fost însă foarte lung, în zona pieței vechi din localitate șoferul de 15 ani scăpând mașina de sub control și lovind violent un stâlp electric, pe care l-a distrus.
În urma impactului, șoferul de 15 ani nu a suferit leziuni. El a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.