Un șofer care circula cu cauciucuri de vară a provocat un accident cu trei răniți



Un șofer care circula cu cauciucuri de vară în condițiile de iarnă grea din aceste zile a provocat un accident rutier în care trei persoane dintr-o mașină care circula regulamentar au fost rănite. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 13.45, pe DN 17A, pe raza municipiului Rădăuți, spre Marginea.
Conform anchetei poliției, Vasile F., în vârstă de 29 de ani, din comuna Dornești, aflat la volanul unui autoturism, a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă și a intrat pe sens opus, unde a lovit frontal o mașină condusă regulamentar de Gheorghe Z., în vârstă de 49 de ani, din municipiul Rădăuți.
Urmare a impactului, șoferul de 49 de ani care se deplasa regulamentar și două pasagere din mașina sa, ambele în vârstă de 16 ani, din Dornești, au fost răniți ușor.
Poliția a constatat că autoturismul care a derapat și a intrat pe contrasens nu era echipat corespunzător cu cauciucuri de iarnă.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost verificați cu aparatele etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.