Un șofer care a accidentat mortal o bătrână care a traversat strada neregulamentar, fără a se asigura, a fost condamnat pentru ucidere din culpă, sentința fiind dată de Judecătoria Vatra Dornei, care a confirmat concluziile procurorului care a trimis dosarul în instanță: anume că ar fi vorba de o culpă comună, pentru că șoferul circula cu 70 de km/h în localitate. Sentința Judecătoriei Vatra Dornei nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Este genul de accident care ar trebui să atragă atenția oricărui șofer. Acest caz arată că lipsa conduitei preventive și viteza peste limita admisă în localitate pot duce la punerea sub acuzare, chiar și în condițiile în acare aparent vina nu este a șoferului.
Cum s-a petrecut accidentul
Accidentul s-a petrecut pe 4 mai 2014, în jurul orei 15.50, pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei. Ioan Andreica conducea o autoutilitară Mercedez Benz, aparținând unei firme la care era angajat, iar în dreptul unei benzinării a surprins și accidentat o localnică în vârstă de 82 de ani, care, a rezultat din anchetă, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure, din stânga spre dreapta, având în vedere direcția de mers s mașinii. Concluzia preliminară a polițiștilor rutieri a fost că accidentul s-a petrecut din cauza traversării neregulamentare.
Bătrâna a supraviețuit în primă fază impactului, însă a decedat ulterior, din cauza gravelor leziuni suferite.
Procurorii cred că șoferul putea evita tragedia dacă circula cu maximum 50 de km/h
Pe parcursul anchetei, în urma expertizei efectuate, a rezultat că și șoferul se face vinovat de tragedie. Acestuia i se impută în primul rând faptul că a încălcat prevederile din OUG 195/2002, privind obligația de a respecta regimul legal de viteză, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Din calculele expertului a reieșit că mașina rula cu aproximativ 70 de kilometri la oră, în localitate.
„Conducătorul auto era în măsură să prevină producerea accidentului prin reducerea vitezei de deplasare la valoarea de 50 km/h, limită impusă ca restricție pe porțiunea de drum pe care se deplasa”, au explicat la vremea trimiterii în judecată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Pedeapsa primită de șofer și daunele stabilite de judecători
Șoferul implicat în accident a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Judecătoria Vatra Dornei i-a impus inculpatului mai multe obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.
Totodată, Judecătoria a mai stabilit ca cinci urmași ai bătrânei decedate să primească de la asigurătorul șoferului implicat în accident daune morale care totalizează 300.000 de lei. Și această parte a procesului, privind daunele, nu este încă definitivă, putând fi atacată cu apel la instanța superioară.