Doi șoferi pericol public, unul băut, iar celălalt fără permis de conducere, au fost prinși de poliție oarecum întâmplător, după ce au fost surprinși de radare cu viteze peste limitele legale, în cadrul acțiunilor de control desfășurate acum două zile.
Într-un prim caz, în jurul orei 18.20, pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor, o autospecială cu radar a înregistrat pe raza localității un șofer cu o viteză de 64 de kilometri la oră. La volanul mașinii a fost identificat Vasile O., în vârstă de 23 de ani, localnic, care se afla în mașină alături de soția sa. Tânărul de 23 de ani nu avea asupra sa nici un document și a recunoscut că nu este posesor de permis de conducere.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. De răspundere penală nu a scăpat nici soția sa, Maria D., de 19 ani, acuzată că a încredințat cu știință autovehiculul pentru conducere soțului fără permis.
Seara, în jurul orei 21.00, o altă autospecială cu radar, aflată pe strada Podu Verde din municipiul Vatra Dornei, a surprins o mașină care circula cu 85 de kilometri la oră în localitate, inițial șoferul continuându-și deplasarea, deși polițiștii i-au făcut semnal de oprire.
Șoferul, identificat ulterior în persoana lui Eugen O., în vârstă de 36 de ani, localnic din Vatra Dornei, a oprit în cele din urmă, pe strada Unirii, susținând că nu a fugit de poliție, ci că nu a sesizat semnalele de oprire. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probelor biologice de sânge.
Tot joi, un alt șofer băut a fost prins după ce o patrulă de poliție l-a tras pe dreapta pentru că circula fără luminile de întâlnire. Ionel L., în vârstă de 44 de ani, din Frasin, aflat la volanul unei autoutilitare pe DN 17, în Frasin, avea o concentrație de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal, fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.