Ghinion la volan

Un șofer beat și unul fără permis de conducere, prinși în urma unor tamponări

Un individ care s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere și unul care a condus sub influența băuturilor alcoolice s-au ales cu dosar penal, după ce au fost implicați în evenimente rutiere.
Duminică seară, în jurul orei 21:00, polițiștii din Salcea au fost anunțați, prin 112, despre faptul că, pe raza localității Văratic, un autoturism s-a izbit în plin într-o pompă de apă de pe marginea drumului și într-un parapet de pod.
Polițiștii au stabilit că tamponarea s-a produs pe fondul vitezei și al neîndemânării șoferului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, Mugurel S., care nu are permis de conducere. Deși a scăpat fără nici o zgârietură, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
Cu subsemnatul la poliție va da și un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Fântânele, care, tot duminică seară, a intrat pe contrasens, s-a izbit într-un podeț și s-a răsturnat cu mașina, incidentul petrecându-se pe raza satului Bănești.
Deși avea permis de conducere, tânărul de la volan, Sergiu C., care nu a suferit nici o leziune, va apărea în fața judecătorilor pentru faptul că, în momentul producerii accidentului, se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Pus să sufle în alcooltest, tânărul a fost găsit cu o alcoolemie de 0,63 la mie, fiind dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți