Un bărbat de 62 ani, din Zvoriștea, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe DJ 291A, în localitate, a fost accidentat mortal de un autoturism care a părăsit locul faptei. Biciclistul era echipat cu vestă reflectorizantă, iar bicicleta era prevăzută cu sistem de iluminare pe timp de noapte față-spate.În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificat autorul faptei ca fiind un bărbat de 27 de ani, din comuna Zvoriștea, fără permis de conducere, care a condus autoturismul identificat în curtea locuinței cu mai multe avarii în partea din față.Bărbatul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, a bărbatului de 27 de ani, care a fost introdus în arestul IPJ Suceava. „În continuarea cercetărilor la data de 25.12.2014, bărbatul de 27 de ani din comuna Zvoriștea, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile. Cel în cauză a fost reintrodus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.





