Un șofer beat s-a „înfipt” cu mașina în peretele unei case



Un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu mașina în peretele unei case, după ce a rupt gardul și a traversat grădina.
Evenimentul a avut loc marți, pe D.J. 178 C, în interiorul comunei Frătăuții Vechi. Șoferul, Ionel I., de 25 de ani, localnic, pe fondul consumului de alcool și al neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens unde a lovit gardul unei case, a pătruns în grădină și s-a oprit în peretele lateral al imobilului.
În urma evenimentui rutier, tânărul șofer s-a ales cu răni ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.