Accident

Un șofer beat din Cajvana a intrat cu mașina într-un podeț

Un tânăr de 19 ani, din orașul Cajvana, ce se deplasa în noaptea de miercuri spre joi cu mașina prin localitate, a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul într-un podeț de la marginea drumului.
Cercetările polițiștilor au arătat că Gheorghe P., de 19 ani, din localitate, ce conducea un autoturism marca VW Passat pe drumul județean 178 D din orașul Cajvana, într-o curbă ușoară la dreapta, a intrat pe acostamentul din stânga drumului din cauza vitezei excesive și s-a izbit cu putere într-un podeț aflat în fața unei locuințe. În urma impactului destul de puternic, un tânăr de 21 de ani, aflat pe scaunul din dreapta șoferului, a fost rănit.
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost trimis la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele tânărului polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava