Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice la volan a provocat un accident de circulație, doar prezența de spirit a altui șofer evitînd să nu se producă o adevărată tragedie. Accidentul a avut loc marți seară, pe raza comunei Brodina, atunci cînd, aflat la volanul unui autoturism marca „VW Polo”, Ilie B., în vîrstă de 40 de ani, din localitate, a încercat să intre într-o depășire neregulamentară, pătrunzînd cu mașina pe contrasens. Chiar în acel moment, din sens opus venea un alt autoturism, condus regulamentar de către Ioan B., din aceeași localitate. Acesta din urmă a reușit să tragă puternic de volan, și să evite o ciocnire frontală cu mașina care a intrat în depășire, cele două autoturisme intrînd totuși într-o ușoară coliziune. Polițiștii sosiți la fața locului i-au testat cu fiola alcooltest pe ambii șoferi, constatîndu-se faptul că șoferul care intrase în depășire era sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Un alt accident rutier s-a petrecut în după amiaza zilei de miercuri în municipiul Suceava, atunci cînd Liviu M., de 36 de ani, din comuna Moara, aflat la volanul unei „Dacii”, l-a accidentat ușor pe A.T., un băiețel în vîrstă de 8 ani, care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis.