– Victime acestui accident au căzut doi tineri, în vîrstă de 21 de ani, ambii pasageri în microbuz
Un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în stare de ebrietate a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un microbuz. Joi seară, în jurul orelor 20.30, pe raza comunei Udești, pe D.J. 208 A., Silviu D., în vîrstă de 39 de ani, din localitate, posesor al permisului de conducere pentru categoria „B” de mai bine de 14 ani, se afla la volanul autoturismului proprietate personală. Din cauza faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu un microbuz, condus regulamentar de Mihai C., localnic. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri din autoturism, Ioan F. și Raluca O.B., ambii în vîrstă de 21 de ani, tot din Udești. Silviu D. este cercetat penal pentru conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și pentru vătămare corporală.