Un apel la 112 primit de polițiștii din municipiul Fălticeni i-a anunțat că pe o stradă din oraș a avut loc un accident, iar șoferul implicat se află sub influența băuturilor alcoolice.
Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 16.30, pe strada Nicolae Bălcescu. În timp ce se afla la volanul unui autoturism marca VW Polo, Dumitru A., de 37 de ani, din comuna Rădășeni, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat de pe marginea drumului. Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit lângă mașina distrusă pe bărbat, care a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus de polițiști la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.