Un șofer beat a acroșat trei oameni într-o parcare, apoi a fugit de la fața locului



Un șofer băut a acroșat trei oameni în timp ce se afla în parcarea sălii de sport din Complexul Ariniș din Gura Humorului, după care a părăsit locul accidentului, fiind tras pe dreapta de poliție la Boroaia. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00.
Conform anchetei poliției, șoferul care a provocat accidentul, Ionuț Dascălu, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Piatra Neamț, aflat la volanul unui autoturism Ford Mondeo, i-a accidentat ușor pe doi tineri din Frasin și pe unul din Neamț, fiind depistat aproximativ o oră mai târziu, pe DN 15C, în Boroaia.
În momentul în care a fost prins de poliție, șoferul avea o concentrație de 0,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la cel mai apropiat spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Tânărul de 27 de ani este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.