Doi șoferi aflați sub influența alcoolului au fost prinși de polițiști după ce au fost implicați în evenimente rutiere. Unul dintre ei s-a răsturnat cu mașina, iar celălalt s-a izbit într-un podeț, ambele accidente soldându-se doar cu pagube materiale.
Într-un prim caz, vinerea trecută, în jurul orei 4.45, pe strada Universității, în comuna Moara, Mugurel B., în vârstă de 26 de ani, din comuna Bosanci, posesor de permis de conducere din 2013, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit carosabilul, izbind un cap de podeț.
Polițiștii deplasați la fața locului i-au pus șoferului etilotestul, rezultând o concentrație de 0,69 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la Spitalul Județean, unde i-au fost recoltate două probe de sânge la interval de o oră.
Din impact a rezultata avarierea autoturismului și distrugerea parțială a podețului.
În al doilea caz, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.00, Ionel N., în vârstă de 25 de ani, din Vicovu de Sus, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe drumul comunal din Gura Putnei, comuna Putna, s-a răsturnat în afara șoselei, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul avea o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După efectuareade verificări în baza de date s-a constatat că șoferul avea permisul de conducerereținut din mai 2013, tot pentru infracțiuni la regimul rutier.