Un șofer în vârstă de 35 de ani, din Botoșani, care conducea un autoturism VW Golf, a intrat cu viteză excesivă în sensul giratoriu de la intrarea în Păltinoasa dinspre Gura Humorului, mașina răsturnându-se și ajungând în gardul de beton al benzinăriei din apropiere. Accidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, la miezul nopții, șoferul, care era sub influența băuturilor alcoolice, scăpând ușor în urma violentului impact.
Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că șoferul, Constantin Aghiorghiesei, având direcția de deplasarea Gura Humorului – Păltinoasa, a intrat cu viteză neadaptată în sens giratoriu, pierzând controlul asupra direcției. Autoturismul a acroșat mai întâi scuarul din amenajarea rutieră, după care a zburat efectiv în gardul de beton al benzinăriei din apropiere. Bucăți din mașină s-au împrăștiat pe zeci de metri.
Botoșăneanul a fost diagnosticat preliminar cu multiple excoriații ale feței și un traumatism cranian ușor, leziuni care nu au necesitat internarea. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i s-au recoltat și probe biologice de sânge, la Spitalul orășenesc Gura Humorului. În mod normal, concentrația de alcool în sânge se va cifra în jurul valorii de 1,2 la mie.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Gura Humorului.