Accident mortal

Un șofer a trecut cu mașina peste un pieton și a dispărut în noapte



Polițiștii rutieri au demarat ample operațiuni de căutare, cu filtre de control în trafic, încercând să dea de urma unui șofer care a călcat cu mașinaun pieton căzut pe carosabil, după care a demarat în trombă, dispărând în noapte. Accidentul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 20.30, pe DN 17, în comuna Poiana Stampei.
Din primele informații ale poliției rezultă că pietonul, Mihai C., în vârstă de 47 de ani, din comuna Dorna Candreni, a ieșit din curtea unei gospodării din Poiana Stampei, unde a lucrat la o sobă, și a intrat pe drumul națioal european, îndreptându-se spre domiciliul său. Mai mulți martori l-au văzut circulând pe axul drumului, clătinându-se, în evidentă stare de ebrietate. La un moment dat, arată poliția, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
Conform Poliției, în baza relatărilor unui martor, „în timp ce victima se afla pe partea carosabilă, din direcția Bistrița către Vatra Dornei a fost observat un autoturism care l-a lovit pe acesta, conducătorul auto a oprit circa 15-20 secunde, a manevrat spre înapoi autoturismul circa 2-3 m, după care a ocolit victima și și-a continuat deplasarea către Vatra Dornei”.
Imediat după accident echipaje de poliție rutieră au început operațiuni de căutare. S-au organizat filtre în mai multe puncte, în ideea că mașina implicată în accident prezintă cu siguranță urme ale accidentului. Până ieri după-amiază șoferul care a fugit de la locul accidentului nu era încă depistat de poliție.