Un șofer a scăpat de sub control mașina, iar aceasta s-a oprit într-un bloc de locuințe

Incident mai puțin obișnuit în seara zilei de joi, 13 februarie. Un șofer care circula cu viteză nu a mai putut controla volanul autoturismului, iar acesta s-a oprit în peretele unui bloc de locuit de pe Bulevardul Ana Ipătescu.
Incidentul a avut loc în jurul orei 21.30, iar mașina în care se aflau două persoane s-a oprit chiar în apropierea unei scări de la intrarea în blocul respectiv.
Cele două persoane, neîncarcerate, conștiente și cooperante, au fost monitorizate medical, iar una dintre ele a necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava.
Autoturismul a avariat un tablou electric, iar la fața locului a fost solicitat un echipaj Delgaz Grid, pentru remediere.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Recomandări

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total