La Moara

Un șofer a primit trei amenzi dintr-un foc, după ce a fost oprit în trafic de polițiști

Șoferul unei autoutilitare încărcate cu aproximativ 2,7 metri cubi de cherestea s-a ales cu trei amenzi și plăcuțele și certificatul de înmatriculare ridicate, după ce a fost oprit în trafic de polițiști, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
S-a întâmplat joi, în jurul orei 10.00, pe DJ 209 C., pe raza comunei Moara.
La volanul autoutilitarei era un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Bosanci, care nu a putut prezenta documente de transport pentru cheresteaua în cauză. Acesta a fost motivul pentru care a fostsancționat contravențional, conform Legii nr.171/2010 privind regimul silvic, iar materialul lemnos în valoare de 800 de lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți.
Șoferul nu a scăpat însă doar cu atât, pentru că în urma verificării actelor mașinii, polițiștii au constatat că ITP-ul expirase din 21 ianuarie a.c., iar RCA-ul din 28 ianuarie a.c..
„Conducătorul auto a fost sancționat contravențional la regimul rutier, cu două sancțiuni în valoare totală de 1.877,50 lei, luându-se și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare”, explică reprezentanții IPJ Suceava.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu