Un șofer a accidentat grav un băiat de 12 ani ce voia să-i deschidă poarta



Marți, în jurul orei 11.10, pe str. Aleea Dumbrăvii din municipiul Suceava, Mircea B., de 71 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea virajului la stânga pentru a intra în curtea imobilului l-a surprins și accidentat grav pe minorul M.A., de 12 ani, din aceeași localitate, care voia să deschidă poarta de acces.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări