Un sistem IT în sectorul sănătății ar aduce economii 15-20% din bugetul de medicamente al CNAS



Introducerea unui sistem IT în sectorul sănătății publice ar putea aduce economii de 15-20% din bugetul alocat pentru medicamente al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), al cărui nivel se ridică la 2,5 miliarde de lei, potrivit Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
„Prin sistemul IT se vor introduce cartele electronice pentru pacienți și controlul rețetelor de medicamente, care vor fi emise în format electronic. Aceste măsuri ar putea contribui la creșterea controlului asupra rețetelor, generarea unor economii în cadrul sistemului și mărirea transparenței în privința cheltuielilor”, se arată în „Programul pentru Creștere Economică” – Acțiuni Prioritare pentru Repornirea Economiei, prezentat ieri de CIS într-o conferință.
Potrivit CIS, introducerea unui sistem IT în sectorul sănătății publice va genera economii între 15-20% din bugetul pentru medicamente al CNAS, ca se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de lei.
„Consumul de medicamente în 2009 a fost de circa 4,8 miliarde de lei”, se mai spune în document.
Consiliul Investitorilor Străini are peste 110 companii membre ale căror investiții cumulate în România depășesc 30 miliarde de euro reprezintă aproape două treimi din totalul investițiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent.
Contribuția la PIB a companiilor cu capital străin care activează în România este estimată de statisticile oficiale la 30%.