Un sfert de secol de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de Est, marcat printr-un simpozion la Senat.



Conferința internațională „25 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte” a fost organizată, joi, în sala de plen a Senatului, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la sfârșitul dominației comuniste în Europa, de Fundația Română pentru Democrație, informează Mediafax.La eveniment au participat Principesa Margareta și Principele Radu, foștii șefi de stat Emil Constantinescu, Lech Walesa – Polonia, Jelio Jelev – Bulgaria, Petăr Stoianov – Bulgaria, Vytautas Landsbergis – Lituania, Stanislav Shushkevich – Belarus, Sali Berisha – Albania, Rexhep Meidani – Albania, Rudolf Schuster – Slovacia, Boris Tadić – Serbia, Petru Lucinschi – Republica Moldova, Viktor Iușcenko – Ucraina, precum și Ljubisa Georgievski, președintele Parlamentului Macedoniei, Markus Meckel, ministru de Externe al fostei R.D.G., Hans-Gert Pöttering, președintele Parlamentului European 2007 – 2009, prof. dr. Hikmet Çetin, ministru de Externe și viceprim-ministru al Turciei între 1991 – 1994, Demszky Gabor, primarul Budapestei între 1990-2010.În cadrul evenimentului, Principele Radu a citit mesajul Regelui Mihai I, la un sfert de veac de la căderea comunismului.