La Iacobeni

Un service auto și două mașini, distruse de un incendiu de proporții

Un puternic incendiu a distrus în mare măsură un atelier auto din comuna Iacobeni, flăcările degradând numeroase bunuri din interior, inclusiv două mașini.
Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orei 14.15, la atelierul cuprins de flăcări intervenind pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei cu două autospeciale și lucrătorii Serviciului pentru Situații de Urgență din localitate.
La sosirea pompierilor, ardea clădirea atelierului auto construită din lemn, pe o suprafață de 112 mp, existând pericolul de propagare la o magazie de depozitare și două locuințe aflate în imediata apropiere.
Focul a fost stins în totalitate în jurul orei 16.10, atelierul auto arzând în proporție de 80%. De asemenea, s-au degradat în mare măsură cele două autoturisme, aparatură și scule pentru reparații auto.
Conform anchetei preliminare a pompierilor focul a izbucnit prin efect termic, din cauza efectuării unor lucrări de sudură fără respectarea normelor la o astfel de operațiune.

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova