Un senator PMP a fost adus cu ambulanța la votul pe moțiunea de cenzură din Parlament



Senatorul PMP Cristian Lungu a fost adus, joi, de la spital, la Parlament, cu ambulanța, pentru a putea vota moțiunea de cenzură, informează Mediafax. El a spus că imediat după vot se va întoarce la Cluj Napoca pentru a fi operat.
”A existat câteva voci care au ajuns și la urechile mele că aș ascunde o trădare prin neapariția mea. Am vrut să dovedesc un lucru. A fost decizia mea. Doctorul m-a obligat să dau două declarații. După moțiune mă întorc la Cluj, să mă operez”, a declarat Cristian Lungu.
El a mai spus că operația era programată miercuri seara.
Președintele PMP, Eugen Tomac a spus, pentru MEDIAFAX, că senatorul Cristian Lungu a solicitat, pe propria răspundere, să fie transportat cu ambulanța pentru a putea vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, deși acesta urmează să fie operat pe colon.
„Cristian Lungu a solicitat, pe propria răspundere, să fie adus cu ambulanța la Parlament pentru a vota moțiunea de cenzură. Acesta urmează să fie operat pe colon”, a spus Tomac.
Eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat, luni, că parlamentarii formațiunii au decis să voteze la vedere, joi, în favoarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD.
Guvernul se bazează pe 202 parlamentari PSD, în timp ce Opoziția , matematic, deține 238 de voturi. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată este nevoie de cel puțin 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”