Un scaun papal sculptat din lemn din Bucovina ar putea să ajungă la Vatican, la Papa Francisc. Inițiativa îi aparține președintelui ales al Consiliului Românilor de Pretutindeni, Marius Livanu, și a fost anunțată ieri, la Suceava, în cadrul ședinței pe care președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a avut-o cu reprezentanți ai sucevenilor plecați la muncă în străinătate.
Marius Livanu i-a propus președintelui CJ Suceava să facă parte din delegația care ar urma să intre în audiență la Papa Francisc, acest lucru urmând să aibă loc în cursul lunii octombrie 2016. Livanu a precizat că va propune ca ședința de constituire a Consiliului Românilor de Pretutindeni să aibă loc la Roma, iar cu acest prilej se intenționează solicitarea unei audiențe la Vatican, la Papa Francisc, din care să facă parte reprezentanți ai diasporei, dar și ai Consiliului Județean Suceava. „Considerăm că ar fi o modalitate foarte bună de a promova Bucovina. Din acest motiv am propus să-i dăruim Papei Francisc un scaun papal din lemn din Bucovina, dar și alte produse tradiționale din această zonă. Dacă domnul Flutur acceptă cred că este o propunere bine-venită”, a spus președintele ales al Consiliului Românilor de Pretutindeni.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a răspuns pozitiv invitației pe care a primit-o din partea lui Marius Livanu. „Mă gândeam că după ce șansa ne-a ajutat să mergem la Ierusalim să aducem Lumina Sfântă, cum să nu fim încântați să mergem și la Vatican? Mă bucur de această invitație și răspund pozitiv încă de pe acum”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că a primit o diplomă de la Papa Francisc pentru mai multe activități, în special pentru acțiunile făcute pentru comuniunea între biserici. „Dacă Bucovina are niște calități aparte, acestea înseamnă multiculturalitate, toleranță între credințe și eu cred că acest mesaj de aici ne reprezintă pe noi, cei care am trăit într-o comuniune perfectă unii cu alții”, a încheiat președintele Consiliului Județean Suceava.
Gest
Un scaun papal sculptat din lemn din Bucovina ar urma să-i fie dăruit Papei Francisc






