– Sute de săteni s-au adunat, ieri, să-și ia rămas bun de la Ioan Grosaru, sublocotenentul mort la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unei explozii în sudul Irakului
– Alături de familia îndoliată și consăteni, la înmormântare au fost prezenți mai mulți generali din conducerea Ministerului Apărării, politicieni, precum și oficialități locale și județene
– Ioan, eroul din Cornu Luncii, a fost îngropat cu onoruri militare, salvele de armă trase în înaltul cerului și marșul funebru acoperind cu greu strigătele de durere ale familiei soldatului căzut la datorie
– „Dumnezeu a știut că merită mai mult și nu l-a mai lăsat să trăiască printre noi. Dumnezeu l-a ales pe el, pentru loialitate, credință și talent, negăsindu-i loc pe această lume”, i-au transmis mamei îndoliate colegii din Irak ai fiului ei
Mai toată suflarea satului Păiseni și-a condus, ieri, pe ultimul drum, eroul.
Ioan Grosaru, tânărul în vârstă de 35 de ani mort în urma unei explozii, în sudul Irakului, a plecat la cele veșnice. Oameni simpli, politicieni, comandanți ai Armatei Române, preoți, ziariști, mai toți aveau ochii înlăcrimați. Sfâșiată de durere, familia lui Ioan stătea la căpătâiul tânărului care în urmă cu o lună și jumătate îi lua în brațe și le spunea că totul o să fie bine. Mama sublocotenentului Grosaru nu schița nici un gest. Stătea cu mâinile încrucișate la piept și privea la armata de oameni care venise să-și ia rămas bun de la fiul ei. „Nu mai are săraca putere să plângă…”, șopteau două femei între ele. „Este al doilea copil pe care-l îngroapă… și primul, tot în armată”, își făceau cruce femeile, ținând strânse în palme batistele cu care își ștergeau fața de lacrimi.
Puțin după ora 11:00, sătenii din Păiseni au început să se pornească spre biserică. Ulițele satului deveniseră neîncăpătoare pentru sutele de oameni care veneau cu mic, cu mare, spre lăcașul de cult. Mulțimea s-a așezat de-o parte și de alta a sicriului încadrat de patru dintre militarii Gărzii de Onoare. Cu lumânările aprinse în mâini, sătenii s-au apropiat, rând pe rând, de sicriu și s-au închinat. , își stăpânește cu greu emoțiile un bătrân. Curtea bisericii e arhiplină. Săteni, militari, de la soldați simpli la generali și capi ai Armatei Române, oameni politici, reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, autorități locale și județene.
– „Un atentat terorist și laș i-a curmat firul vieții”
Ora 12:00 și câteva minute. Liniștea cutremurătoare din curtea bisericii e spartă de sunetul clopotelor. Slujba e oficiată de un sobor de 12 preoți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Înconjurată de fiice, de gineri și de nepoți, Catrina Grosaru pare de piatră. Privirea i-a rămas fixată în pământ și doar corul de voci spunând la unison „Dumnezeu să-l ierte” o face să mai ridice capul din pământ. În momentul în care fiul îi murea în urma exploziei muniției de la bordul transportatorului în care se afla, bătrâna mamă se ruga la mănăstire pentru sănătatea lui. Fie D-zeu nu i-a ascultat ruga, fie, așa cum au scris colegii fiului ei din Irak, „Dumnezeu a știut că merită mai mult și nu l-a mai lăsat să trăiască printre noi. Dumnezeu l-a ales pe el, pentru loialitate, credință și talent, negăsindu-i loc pe această lume”.
Rând pe rând, la microfonul instalat în curtea lăcașului de cult au ținut să-și prezinte omagiile șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul Teodor Frunzeti, precum și secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare și planificare din Ministerul Apărării, Corneliu Dobrițoiu.
„Un atentat terorist și laș i-a curmat firul vieții, tocmai atunci când familia avea mai mare nevoie de el și când trebuia să fie reazemul bătrâneților pentru mama lui, care l-a crescut cum a putut ea mai bine. Văd în gestul său curajos, care l-a costat viața, iubirea față de cei de acasă, pentru care se afla la datorie, departe de țară”, a fost discursul emoționat al generalului Dobrițoiu.
– Capăt de drum pentru eroul din Cornu Luncii
Marșul funebru a fost începutul dezlănțuirii durerii din sufletul rudelor îndoliate, conștiente că ultimul drum al lui Ioan se va sfârși curând, în blestemata groapă săpată la „Monumentul Eroilor” din Păiseni. Nici clopotele trase minute în șir nu au acoperit strigătele de durere ale celor pe care Ioan îi numea mamă, soră, cumnat, nepot. Valea care duce de la biserică spre locul în care avea să-și petreacă veșnicia tânărul militar era plină de lacrimi. La groapa în care avea să fie înghițit de pământ Ionică al lor, durerea despărțirii de persoana dragă i-a emoționat profund pe toți cei prezenți. „De ce te-ai dus tu acolo (n.r.-în Irak)? Nu ne părăsi, Ioane! De ce tocmai tu?”, își striga jalea familia soldatului căzut la datorie.
Trei salve de armă trase în înaltul cerului, urmate de Imnul Național, aveau să fie semnalul introducerii sicriului în groapă. Imaginile cu rudele apropiindu-se periculos de mult de groapă, dar oprite la timp de câțiva militari, erau de-a dreptul cutremurătoare. Nu se puteau împăca cu gândul că Ioan al lor a ajuns la capăt de drum. De altfel, ca un făcut, una dintre ultimele poezii scrise de Ioan Grosaru se intitula chiar așa, „Capăt de drum”:
„Diferite căi alegem, diferite drumuri mergem
Dar riscăm către lumină să rămânem fără țel,
Însă orice cale ducem și orice ar fi s-alegem
Ajungem la-același capăt, unde toți suntem la fel.”
Cu mic, cu mare, așa cum au venit, sătenii din Păiseni au început, ușor-ușor, să se îndrepte spre casele lor. Zecile de soldații ai Brigăzii 15 Mecanizate Podul Înalt s-au urcat în mașini și au luat drumul Iașiului. Jeep-urile oficialităților au ridicat praful pe ulițele satului, strecurându-se cu greu printre faetoanele sătenilor care se întorceau de la înmormântare.
În urmă a rămas mormântul unui erou și o familie sfâșiată de durere.
„Mă iartă iarăși, Doamne, când am să zbor spre Tine
Să sufli focul milei pe trupul meu de ceară” (Ioan GROSARU).
