Un cetățean român și un ucrainean reținuți, două focuri de armă și aproape 6.000 de pachete de țigări de contrabandă confiscate reprezintă radiografia zilei de miercuri, 18 mai, în statisticile Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava.
Miercuri seară, în jurul orei 23.00, în timpul executării unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a depistat, în apropierea frontierei de stat, două persoane care transportau colete voluminoase. Deși suspecții au fost somați verbal, aceștia au ignorat avertismentul, au abandonat coletele și au încercat să dispară în întuneric.
În această situație, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, condiții în care l-au reținut pe Nicolai Tcaciuc, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ulma, cealaltă persoană reușind să fugă. În apropiere au fost găsite câteva colete care conțineau 1.650 de pachete de țigări, de diferite mărci, în valoare de 10.640 de lei, ce au fost ridicate în vederea confiscării.
Purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch Serițan, a precizat că tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru trecere ilegală și contrabandă în formă agravantă, ce urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
După scurt timp, un eveniment de aceeași factură a fost semnalat și în zona Siret. O patrulă de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret a observat în zona graniței, în apropiere de localitatea Climăuți, o persoană care transporta mai multe colete voluminoase. Imediat polițiștii de frontieră au ajuns în locul vizat și au reușit să-l rețină pe suspect, cetățeanul ucrainean Vasyl Dohotar, de 24 de ani. Tot atunci au fost descoperite două colete abandonate, care conțineau 4.000 de pachete de țigări, de proveniență ucraineană. Ucraineanului i-au fost întocmite acte premergătoare cercetării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea atribuirii numărului unic. Ca în cazul anterior, țigările, în valoare de 16.000 lei, au fost reținute în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră suceveni.






