Mi se plâng oamenii care dau, săracii, de nevoie șpăgi că sistemul de plată este anevoios, incomod, riscant chiar, când se mai găsește vreun căpos de procuror să-și pună în operă câte un flagrant delict de operetă. Asta nemaivorbind de consistentul consum cerebral, pe care oferirea purcoiului cu bani negri ți-l pretinde.
Bunăoară, un amic îmi povestea că a băgat câteva mii de euro între paginile romanului „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu și l-a înaintat unui funcționar aflat într-un birou plin de oameni, cu urarea plină de substrat:
-Stimate domn, vă ofer cu mare plăcere o carte de căpătâi, în care românismul respiră dintre pagini!
Iar șpăguitul, răsfoind cu satisfacție opera în care bancnotele zâmbeau ca niște semne de carte, a dat din cap cu subînțeles, replicând adânc:
-Da, mulțumesc, dragă domnule… Pe oameni ca mine, lectura unor asemenea cărți îi îmbogățește substanțial!
Cine spunea că Sadoveanu este depășit? Mucles, fiindcă Sadoveanu este mai actual ca niciodată!
Eu cred că ar trebui introdus un sistem, care ar reprezenta un pas înainte în cursivitatea sistemului de plăți și ar culege aprecierile publicului larg. Anume ca cei care primesc șpăgi să fie prevăzuți cu un aparat mititel, la vedere, pentru ca plata să poată fi efectuată și prin card.
Astfel, polițiștii rutieri, miniștrii caltaboșari, birocrații țâfnoși, alături de alți și alți încasatori să fie obligați să poarte asupra lor un mecanism de citire, unde clientul să-și poată introduce cardul, tastând apoi codul PIN, pentru ca tranzacția să poată fi efectuată comod, pe loc. Iar la finele operațiunii, plătitorul să primească un fel de chitanță, pe care să stea scris frumos, civilizat: „Vă mulțumim și vă așteptăm să reveniți!”.
În fond, asta înseamnă grijă pentru client. Nu putem da la nesfârșit șpăgi, cărând după noi volumele cât niște cărămizi ale lui Sadoveanu. Riscăm să facem spondiloză și hernie.
