Un restaurant din centrul Londrei propune un meniu de 6.000 de calorii, de trei ori aportul zilnic necesar unei femei, consumat în urmă cu o sută de ani de ani de membrii expediției conduse de Sir Ernest Shackleton, care a eșuat în cucerirea Polului Sud, relatează AFP.
Restaurantul Green door bar and grill din cartierul de afaceri al Londrei propune o masă echivalentă cu consumul zilnic al unui explorator din misiunea Nimrod, care a vizat cucerirea Polului Sud în premieră. Însă expediția s-a oprit la numai 160 de kilometri de obiectivul său, din cauza furtunilor și insuficienței alimentelor. Urmașii lui Shackleton vor porni într-o nouă expediție, la începutul lunii octombrie, pentru cucerirea aceluiași obiectiv.
„Am fost mereu o mare admiratoare a lui Shackleton și, când am auzit despre noua expediție, m-am gândit că m-aș putea implica”, a declarat Alexa Reid, directorul restaurantului Green door.
Un meniu de explorator costă 75 lire (94,77 euro), restaurantul donând câte 10 lire (12,60 euro) Fundației Shackleton.
Meniul include bucăți de slănină, preparate la grătar, cu sos dulce-acrișor și stropite cu bere (1.292 calorii), musaca, făcută de Shackleton cu carne de pinguin, înlocuită la Londra cu gâscă, carne de vită cu porumb, fulgi de ovăz, cartofi și o bere (1.292 calories), toate acestea fiind aperitive.
Felul principal are 2.150 de calorii și se compune din 570 de grame de carne de vită, conopidă, ciuperci și spanac gratinate, cu smântână, cartofi prăjiți, vin roșu și o băutură dulce acidulată, iar la desert (1.500 calorii) se servește cremă de ciocolată cu înghețată de vanilie și o băutură rece cu aromă de vanilie sau nucă de cocos.
