Cercetări spre final

Un reșou lăsat în priză, cauza aproape certă a incendiului din Bazar



Pompierii au încercat să limiteze valoarea pagubelor, însă intervenția lor a fost grea
Pompierii au încercat să limiteze valoarea pagubelor, însă intervenția lor a fost grea

Incendiul devastator izbucnit marți noapte în hala modernizată a Bazarului din Suceava a fost declanșat, cel mai probabil, de radiația termică exercitată de un reșou lăsat aprins într-un chioșc mai multe ore. Deși oficial nimeni nu se poate pronunța încă cu privire la cauza incendiului, această variantă este considerată aproape certă, existând mai multe indicii care o susțin. Argumentele care duc spre această variantă Varianta unui scurtcircuit a fost scoasă din calcul după ce nu au fost găsite nici un fel de elemente specifice unei astfel de cauze, siguranțele electrice fiind intacte.
Pompierii au reușit să identifice zona unde a fost focarul incendiului, iar modul de ardere este specific unei supraîncălziri.
„Cea mai probabilă variantă este cea a autoaprinderii, de la un reșou uitat în priză, lucru demonstrat mai ales de faptul că există un grup de chioșcuri care au ars atât de tare încât tabla lor se sfărâma în mână”, a declarat primarul Ion Lungu, după discuțiile pe care le-a avut cu anchetatorii.
Conform unui scenariu plauzibil, lăsat ore întregi în priză, reșoul a creat o temperatură ridicată în interiorul chioșcului, iar materialele textile din interior s-au aprins cu ușurință. Focul mocnit a cuprins tot chioșcul după care, pe fondul faptului că parte din materialele de construcție ale punctelor de vânzare erau ușor inflamabile, iar focul a fost observat cu întârziere, incendiul s-a extins pe o suprafață mare, provocând pagubele estimate la 1,6 milioane de lei. În plus, în zona de ardere au fost găsite și reșouri ori radiatoare incendiate, care ar fi putut provoca focul. Explicația existenței unui al doilea focar, mai mic, ar putea fi scânteile sărite de la primul focar.
Totuși, până ce nu se găsesc probele care să demonstreze care a fost reșoul de la care a plecat incendiul, și în care chioșc se afla acesta, anchetatorii evită să dea un verdict.
Un incendiu observat greu și o intervenție cu impedimente Incendiul din hala modernizată a Bazarului, izbucnit la ultimul tronson, modernizat în luna octombrie a anului trecut, a fost semnalat în jurul orei 22.00, de un angajat al societății Ambro, care, în mod absolut de neînțeles, deși se afla la o distanță apreciabilă, a văzut focul înaintea polițiștilor comunitari însărcinați să păzească piața.
Pompieri chemați de la unități din tot județul au încercat pe cât posibil să limiteze valoarea pagubelor, însă intervenția lor a fost grea, în lipsa unei căi de acces optime aceștia intervenind la o capacitate destul de redusă.
84 de chioșcuri, multe cu tot cu marfa din interior, au ars, structura de rezistență a halei fiind și aceasta serios afectată. Mulți dintre comercianții din sectorul afectat erau racordați ilegal la rețeaua electrică, având numeroase improvizații.



Recomandări

Incendiul uriaș de la Dumbrăveni a lăsat pagube de două milioane de euro, iar cel care a pus focul încă este căutat

Incendiul uriaș de la Dumbrăveni a lăsat pagube de două milioane de euro, iar cel care a pus focul încă este căutat
Incendiul uriaș de la Dumbrăveni a lăsat pagube de două milioane de euro, iar cel care a pus focul încă este căutat