Un recenzor din Focșani a fost sechestrat de un bărbat nemulțumit de explicațiile referitoare la întrebările din formularele de recensământ, acesta fiind amendat de polițiști cu 1.500 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul județului Vrancea, Sorin Hornea, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că incidentul a fost semnalat, sâmbătă seară, la 112, de către recenzorul șef. Ulterior, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care l-a amendat pe bărbatul recalcitrant.
Prefectul a precizat că persoana care a provocat incidentul consumase băuturi alcoolice.
„Acesta a fost singurul incident petrecut la recensământ. Persoana respectivă a fost sancționată contravențional, conform legii. Fac și un apel către cetățeni să aibă un comportament civilizat față de recenzor”, a afirmat prefectul Sorin Hornea.
Bărbatul a fost amendat cu 1.500 lei pentru că nu l-a lăsat pe recenzor să plece din curtea sa.
Recensământul populației și locuințelor a început joi și se va desfășura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie 2012.