Un recensământ poate furniza informații valoroase despre persoanele cu dizabilități dintr-o țară, respectiv distibuția lor în rândul populației la nivel național, regional și local, potrivit recomandărilor Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Europa.
Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (Divizia de Statistică a UNECE), în cooperare cu Oficiul de statistică al comunităților europene (Eurostat) privind programul de recensământ al Uniunii Europene, au făcut recomandări pentru recensămintele populației și locuințelor din anul 2011, arată Institutul Național de Statistică (INS), într-o informare de duminică, remisă agenției MEDIAFAX.
La Capitolul X privind persoanele cu dizabilități, documentul referitor la recomandările Eurostat, consemnează faptul că recensământul poate furniza informații valoroase despre persoanele cu dizabilități dintr-o țară.
Pentru țările în care nu se realizează cu regularitate studii speciale privind persoanele cu dizabilități sau module referitoare la aceste persoane în cadrul studiilor aflate în curs de realizare, recensământul poate fi singura sursă de informații privind frecvența și distribuția persoanelor cu dizabilități în rândul populației la nivel național, regional și local.
Datele recensământului pot fi utilizate pentru programe de planificare și servicii (prevenirea și reabilitarea), monitorizarea tendințelor de handicap din țară, evaluarea programelor și serviciilor naționale privind oferirea unor șanse egale, precum și pentru compararea pe plan internațional a prevalenței anumitor handicapuri în anumite țări.
Despre situația persoanelor cu dizabilități (subiect opțional), textul arată că o astfel de situație este o caracterizare a populației cu dizabilități în raport cu populația fără dizabilități.
Persoanele cu dizabilități sunt definite ca acele persoane care prezintă un risc mai mare decât cel prezentat de majoritatea populației în privința restricțiilor de efectuare a unor sarcini specifice sau a participării for la anumite activități.
Acest grup include persoane care au limitări ale funcțiilor de bază ale activității, cum ar fi mersul sau auzul, chiar dacă aceste limitări au fost ameliorate prin utilizarea unor dispozitive ajutătoare, a unui mediu de asistență sau unor resurse ample. Aceste persoane ar putea să nu aibă limitări în privința sarcinilor măsurate în mod specific, cum ar fi îmbăierea sau îmbrăcatul, sau a activităților participative, cum ar fi serviciul sau participarea la serviciul religios, deoarece s-au realizat adaptările necesare la nivel personal sau de mediu.
Aceste persoane vor fi considerate totuși ca prezentând un risc mai mare, datorită restricțiilor referitoare la anumite activități și/sau participări, decât majoritatea populației, din cauza prezenței limitărilor funcțiilor de bază ale activității și deoarece absența nivelului actual de acomodare ar pune în pericol nivelul lor actual de participare.
„Se recomandă ca la determinarea dizabilității să fie considerate esențiale următoarele patru domenii: mersul; vederea; auzul și cunoaștere/comunicare. O măsură cuprinzătoare ar include toate domeniile (a se vedea alineatul 468). În cazul în care țările doresc aceasta, grija față de sine și comunicarea pot fi considerate și ele domenii”, arată documentul citat de INS.
