Un răspuns pentru cineva care crede că nu există Dumnezeu

Un prieten al dvs. vă spune mereu: „Nu există Dumnezeu!”. Pe dvs. vă chinuie acest lucru ca o bătaie cu cnutul (n.r. ‒ bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf). Vă luptați pentru sufletul dvs. și pentru viața dvs. Ați priceput bine: dacă nu există Dumnezeul Cel viu și atotputernic, mai tare ca moartea, atunci moartea e singurul dumnezeu atotputernic. Atunci toate făpturile vii din lume sunt jucării în ghearele morții atotputernice, ca un șoricel în ghearele unei pisici flămânde.
Odată, tulburat, i-ați zis sărmanului dvs. prieten: „Dumnezeu există, tu nu exiști!”. Și n-ați greșit ‒ fiindcă cei ce se despart de Veșnicul Dătător de viață în această lume vor fi despărțiți de El și în cealaltă: și astfel, nu vor ști nici aici, nici dincolo de Mărețul Făcător al tuturor făpturilor. Iar a fi despărțit de El este mai rău decât a nu exista.
În locul dvs., i-aș mai spune și următoarele: Greșești, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi și singur că ceilalți oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care și spun: „Există Dumnezeu”. Așadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai.
Greșești ca un bolnav care ar spune: „Nu există sănătate pe lume”. El poate spune, fără a minți, doar: „Eu nu am sănătate”, iar spunând: „Nu există sănătate pe lume îndeobște”, minte.
Greșești ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.
Greșești ca un cerșetor care ar grăi: „Nu există aur pe lume”. Există aur; există și pe pământ și sub pământ. Cine spune că nu există aur nu spune adevărul. Ar spune adevărul dacă ar zice: „Eu nu am aur”.
Greșești ca un răufăcător care ar grăi: „Nu există bunătate în lume”. În el nu este bunătate, în lume este. Ca atare, nu ar greși numai dacă ar spune: „Eu nu am bunătate”.
Așa și tu, vecine, greșești când spui că nu există Dumnezeu ‒ căci dacă tu nu ai ceva, asta nu înseamnă că nu are nimeni sau că îndeobște nu există. Sau cine te-a împuternicit, spune-mi, ca să vorbești în numele întregii lumi? Cine ți-a dat dreptul să pui boala ta pe seama tuturor și să arunci neputința ta asupra tuturor?
Iar de vei recunoaște și vei spune: „Nu-L am pe Dumnezeu”, atunci vei spune adevărul și vei rosti o mărturisire ‒ fiindcă au fost și sunt oameni excepționali, dar care într-adevăr nu-L au pe Dumnezeu. Dumnezeu, însă, îi are pe ei ‒ îi are până la ultima lor suflare. Dacă și cu ultima suflare vor declara că nu Îl au pe Dumnezeu, atunci nici Dumnezeu nu-i mai are pe ei. Și îi scrie la cheltuieli. Drept aceea te rog, prietene, pentru sufletul tău, pentru viața și Împărăția cea Veșnică, pentru lacrimile și rănile lui Hristos: te rog, prefă mărturisirea ta de îndărătnicie în mărturisire de pocăință. Iar ceea ce trebuie să faci după aceea îți va spune Biserica ‒ întreabă! Pace ție și binecuvântare de la Domnul!
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, București, 2002, pp. 258-259, Doxologia.ro)