Averile lumești

Un răspopit și doi bătrâni se bat de câțiva ani pentru aproape trei hectare de teren



Suprafață de teren de 2,7 hectare constituie mărul discordiei dintre soții Maria și Dumitru Bucaciuc și Neculai Marian, preot caterisit de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Suprafață de teren de 2,7 hectare constituie mărul discordiei dintre soții Maria și Dumitru Bucaciuc și Neculai Marian, preot caterisit de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

O suprafață de teren de 2,7 hectare constituie mărul discordiei dintre un răspopit și o familie din Burdujeni. Cele două părți sunt în litigiu de aproximativ zece ani, dar o rezolvare a situației nu se întrevede prea rapid, și asta pentru că procesul aflat pe rol s-a reluat de la zero, ceea ce presupune reaudieri de martori, refacerea probelor. Cu alte cuvinte timp, timp și iar timp. Iar pe deasupra bani și nervi.
Totul a plecat de la un contract de vânzare-cumpărare încheiat pe 28 iunie 2000 între Maria și Dumitru Bucaciuc, pe de o parte, și preotul la acea vreme Neculai Marian și soția sa, Niculina Marian. Prin hârtiile parafate la notarul public Ion Lostun, cei doi soți se obligau să-i vândă preotului o suprafață de 27.512 mp de teren, situat în Burdujeni sat, pe strada Pictor Panaiteanu. La rândul său, Neculai Marian se angaja să le plătească bătrânilor suma de 53 de milioane de lei vechi și să ridice o biserică și un cimitir pe acel teren.
La scurt timp după ce s-au văzut proprietari pe pământ, preotul și preoteasa au donat 19.084 mp de teren către Fundația Umanitară Teodor, care urma să se ocupe cu construcția lăcașului de cult. Evident, FU Teodor era condusă de soții Neculai și Niculina Marian și de fiica acestora. Ceea ce înseamnă că totul s-a făcut pentru a crea acea cascadă de înstrăinări de terenuri care se permită pierderea urmelor. Despre diferența de aproape 8.500 mp de teren nu se mai știe nimic, această suprafață rămânând probabil în proprietatea personală a preotului Marian.
Drumul sinuos al unui dosar
După un anumit timp, soții Maria și Dumitru Bucaciuc au realizat că au fost victima unei escrocherii și l-au reclamat pe părinte la Poliție și Parchet. Oamenii spun că terenul valora în realitate 2,7 milioane de euro, iar preotul i-a înșelat cu bună știință, oferindu-le o sumă derizorie.
Inițial, plângerea celor doi bătrâni a fost soluționată de procurorii suceveni cu soluția de „Neîncepere a urmăririi penale”. Soții Bucaciuc nu s-au împăcat cu ideea și au contestat această soluție, inclusiv în instanțele de judecată. Au obținut câștig de cauză, iar dosarul a fost retrimis la Parchet cu propunere de începere a urmăririi penale. La a doua „strigare”, Neculai și Niculina Marian au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune.
În iunie 2010, Judecătoria Suceava i-a achitat pe fostul preot și pe soția acestuia pentru acuzațiile de înșelăciune. Soluția a fost menținută și de Tribunalul Suceava. La recurs, cei trei magistrați ai Curții de Apel Suceava au ajuns la concluzia că celelalte două instanțe inferioare în grad nu au ținut cont de toate aspectele necesare pentru soluționarea corectă a cauzei. Anul trecut, soluțiile anterioare au fost casate, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Suceava.
Asta înseamnă că începe un nou ciclu procesual, cu toate fazele aferente.
„În calitatea sa de preot, inculpatul a prezentat suficiente garanții morale pentru a influența părțile vătămate”
Avocații soților Bucaciuc arată în acțiunile depuse în instanță că Neculai Marian avea pârghiile necesare pentru a-i păcăli pe bătrâni.
„În calitatea sa de preot, inculpatul a prezentat suficiente garanții morale pentru a influența părțile vătămate să semneze actul de cedare a terenului în forma pe care el a dorit-o”, se arată în actele existente la dosar.
Judecătorii care au intrat în dosar spun că nu se poate face abstracție de faptul că preotul chiar a intenționat să ridice o biserică, cumpărând în acest sens și o parte din materialele de construcție necesare. Un indiciu în sprijinul răspopitului este solicitarea autorizației de construcție. Argumentele principale care au cântărit decisiv în decizia magistraților Curții de Apel Suceava de a retrimite dosarul spre rejudecare au fost altele.
„Instanța de fond și cea de apel nu au făcut nici o verificare în ceea ce privește prețul cu care se înstrăinau, la acea vreme, terenurile cu o situație similară din punct de vedere al amplasamentului, date fiind declarațiile părților vătămate cu privire la prețul derizoriu. Astfel, un preț foarte mic în comparație cu cel practicat pe piața liberă creează îndoială, putând astfel furniza informații utile cu privire la natura juridică a contractului încheiat, prin prisma intenției reale avute în vedere de părți sub acest aspect”, este concluzia Curții de Apel Suceava.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: „Înfierăm delictul de înșelăciune săvârșit de fostul preot”
Dacă lupta cu soții Bucaciuc nu s-a încheiat, relațiile lui Neculai Marian cu Biserica Ortodoxă Română au luat sfârșit în urmă cu ceva mai bine de opt ani. Pe 4 decembrie 2003, Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților l-a caterisit pe preot pe motive disciplinare.
De altfel, într-o adresă trimisă Mariei și lui Dumitru Bucaciuc, reprezentanții bisericii au fost extrem de tranșanți la adresa răspopitului: „Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților înfierează delictul de înșelăciune săvârșit de fostul preot și se desolidarizează de asemenea indivizi certați cu omenia, cu legea și cu Bunul Dumnezeu. Eliberăm prezenta spre a vă servi în Justiție”.
Până la caterisirea din rândul preoțimii, Neculai Marian a mai avut și alte abateri. Pentru că a încălcat disciplina bisericească, a fost mutat din Parohia Stroiești în Parohia Știrbăț, iar de aici în Parohia Poiana.
Pe teren pasc acum oile
În locul bisericii și a cimitirului pe care a promis că le va ridica în Burdujeni sat, la capătul străzii Pictor Panaiteanu, am găsit ieri un teren viran pe care uneori pasc oile. Undeva, într-un capăt, se văd câteva pietre, semn că acolo cineva a dorit să edifice ceva, dar totul a fost abandonat de mult timp.



Recomandări

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole
Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic
Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum