Lupta cu sistemul

Un rădăuțean învinge în instanță Piraeus Bank



Reprezentanții sistemului bancar din România încep să piardă pe bandă rulantă procesele intentate de clienții nemulțumiți de condițiile stipulate în contracte. Unul din ultimele dosare de acest gen îl are în prim-plan pe un rădăuțean care s-a adresat instanței de judecată nemulțumit de dobânzile și comisioanele care i-au fost impuse.
„Clientul meu a primit prin poștă mai multe acte adiționale prin care era înștiințat de creșterea dobânzilor sau de apariția unor noi comisioane. Practic, a fost pus în fața faptului împlinit, iar eu consider, și instanțele de judecată au confirmat acest lucru, că este vorba de un act unilateral care nu poate fi acceptat”, a spus Mirela Todorese, avocata care l-a reprezentat pe rădăuțean în procesul cu Piraeus Bank.
După ce dosarul a trecut prin trei filtre de judecată, prin decizia definitivă pronunțată recent s-a stabilit că 7 din cele 8 aspecte reclamate de client erau abuzive. Prin urmare, judecătorii au stabilit că acestea trebuie anulate, iar sumele reținute în mod ilegal să fie returnate clientului.
Cele 7 prevederi contractuale anulate de judecătorii
Rădăuțeanul a reclamat că s-au încălcat prevederile OUG nr. 50/2010 ce prevede că marja trebuie să fie fixă pe toată durata derulării creditului. Tot legat de dobândă, în contract era stipulat că începând cu luna a șaptea, aceasta se stabilește în funcție de indicele de referință și marja băncii. La acest capitol nu exista o exprimare clară privind dobânda determinată sau determinabilă, ceea ce duce la concluzia că banca poate obține orice sume nedatorate putând să schimbe în orice moment dobânda, marja, rata lunară de plată.
Rădăuțeanul a reclamat și că prin perceperea comisioanelor de rambursare anticipată din contract banca face un abuz și se îmbogățește „fără just temei”.
„Dobânda este stabilită de bancă după bunul ei plac, consumatorul nu are la cunoștință valoarea dobânzii pe care o achită la credit, dobânda este variabilă, la fel și marja, banca o poate modifica oricând fără acordul împrumutatului, graficul de rambursare poate fi modificat oricând de bancă fără acceptul împrumutatului”, este un alt punct reclamat de rădăuțean și la care instanța de judecată a dat dreptate.
Un alt aspect abuziv este cel prin care reprezentanții Piraeus Bank au ridicat marja dobânzii de la 4,9% la o marjă de 6,9%.
Alte comisioane cuprinse într-un alt act adițional nu elimină comisioanele din contract, ci adaugă altele noi, ceea ce a dus în final la eliminarea lor de instanța de judecată.
„Prin înlăturarea acestor clauze abuzive din cuprinsul contractului de credit și prin obligarea băncii să restituie toate sumele încasate cu titlu de comisioane, modificări ale dobânzii, modificări ale marjei dobânzii, sume la care se va adăuga dobânda legală de la data încasării și până la restituirea efectivă a acestora instanța de judecată a făcut dreptate și a dat un semnal că și alte persoane care au avut parte de un asemenea tratament își pot căuta dreptatea în sala de judecată”, a concluzionat avocata Mirela Todorese.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor

Gheorghe Piperea, despre Planul SIMION, de locuințe la 35.000 euro: „Este nevoie de programe naționale de construcție și de creditare”

Gheorghe Piperea, despre Planul SIMION, de locuințe la 35.000 euro: „Este nevoie de programe naționale de construcție și de creditare”