Luca Ciubotaru, rădăuțeanul ales delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite, în mandatul 2014-2015, a fost invitat să reprezinte tinerii din România la Summitul ONU de la New York, din perioada 25-27 septembrie. La eveniment au participat președintele României, Klaus Iohannis, care a și ținut un discurs, pe 27 septembrie, și ministrul de Externe al țării, Bogdan Aurescu.
Șefi de stat, lideri de guvern și miniștri din toată lumea s-au reunit la New York, la Summitul ONU care a adunat cel mai mare număr de lideri din toate timpurile.
În cadrul Summitului, liderii lumii au adoptat Agenda 2030, care constă în 17 obiective și 169 de ținte care vizează sărăcia, foametea și securitatea alimentară, sănătatea, educația, egalitatea de gen, apa și condițiile sanitare, creșterea economică, orașele, schimbările climatice, oceanele, biodiversitatea, pădurile și deșerificarea, pacea, justiția etc.
Cele 17 obiective propuse comunității internaționale pentru următorii 15 ani au, prin natura lor, un caracter global, dar atingerea lor depinde de succesul implementării la nivel local și național, unde este de așteptat să declanșeze o reacție în lanț atât în mediul de afaceri, cât și la nivelul sectorului politico-administrativ. Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SDG) elaborate de Organizația Națiunilor Unite au fost aprobate în unanimitate.
Luca a fost vocea tinerilor din România timp de un an
Luca Ciubotaru a fost ales, în septembrie 2014, delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite.
A reprezentat tinerii români în cadrul celei de-a 69-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York, din octombrie 2014, și la lucrările Comisiei pentru Dezvoltare Socială, de la New York, din februarie 2015, discursurile sale concentrându-se pe trei subiecte: educație, angajabilitate și implicare civică.
A reprezentat tânăra generație din România în cadrul a zeci de evenimente internaționale – primul Forum Global pe Politici de Tineret,de la Baku, din octombrie 2014, Forumul Mondial pentru Democrație, Strasbourg, noiembrie 2014, întâlnire de lucru pe tema Dialogului Structurat, Bruxelles, mai 2015, consultările pentru Forumul Global pe Tineret, Pace și Securitate, Iordan, august 2015, etc.
În total, mandatul lui Luca Ciubotaru și al Biancăi Dragomir, celălalt delegat de tineret din mandatul 2014-2015, a însemnat două deplasări la sediul Națiunilor Unitedin New York, peste o mie de tineri întâlniți și informați asupra programului, a uneltelor disponibile pentru implicarea la nivelul ONU a tinerilor, dar și cu privire la temele prioritare ale tinerei generații, soluțiile recente și stadiul lor de implementare, peste 2.000 de tineri întâlniți la evenimentele la care au luat parte pentru a se documenta și a completa experiența de delegați de tineret la ONU, 25 de prezentări ale programului la nivel național, alte 14 participări naționale și șase internaționale la evenimente relevante pentru sectorul de tineret și pentru prioritățile mandatului.
A fost șef de promoție al Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
În vârstă de 23 de ani, Luca Ciubotaru este absolvent al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, șef de promoție.
Absolvent în 2014 al Facultății de Drept și în 2015 al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Luca este, în prezent, masterand în Științe Penale.
Luca este președinte fondator al Asociației Studenților la Drept a universității ieșene.