Foc în noapte

Un puternic incendiu a distrus o gospodărie la Salcea

Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum
Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum

Un puternic incendiu izbucnit duminică seara în orașul Salcea a distrus în totalitate anexele unei gospodării și parțial acoperișul casei de locuit a proprietarului. Incendiul a fost observat în jurul orei 22.00, când a fost dată alarma la 112. La fața locului au ajuns pompierii Detașamentului Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Salcea și Dumbrăveni, care au intervenit cu cinci autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor flăcările se manifestau violent la patru anexe gospodărești, toate construite din lemn și înglobate într-o construcție corp comun, iar o parte din acoperișul casei se aprinsese, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o magazie de cereale. Localizarea și lichidarea incendiului a durat aproape 4 ore, până în jurul orei 01.40, pompierii reușind să salveze din interiorul adăpostului de animale distrus de flăcări 3 porci, 10 iepuri și 6 găini.
Au mai fost salvate din calea flăcărilor casa de locuit și magazia de cereale. În incendiu au ars adăpostul de animale, magazia de lemne, depozitul de furaje și o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, și 60 de metri pătrați din acoperișul unui corp de casă. Au mai ars circa 10 metri cubi lemn de foc, doi metri cubi de scândură și zece tone de fân. În urma investigațiilor făcute de pompieri, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum
Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum
Un puternic incendiu a distrus o gospodărie la Salcea
Un puternic incendiu a distrus o gospodărie la Salcea
Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum
Flăcările au cuprins rapid anexele din lemn ale gospodăriei, care s-au transformat în scrum

Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană