Inconștiență

Un puști de 14 ani s-a răsturnat cu Dacia pe care o proba ca să o cumpere



Un puști în vârstă de 14 ani, de etnie romă, s-a răsturnat în șanț cu un autoturism Dacia, pe care îl luase de la proprietar pentru a-l proba să vadă dacă merită să-l cumpere. Copilul, din Șcheia, s-a îndreptat duminică seară, împreună cu un prieten, spre satul Mironu, comuna Valea Moldovei, unde știa că un localnic de aceeași etnie cu el are de vânzare o Dacie. După ce au fost lăsați în apropiere de Mironu de o cunoștință, cei doi s-au îndreptat spre locuința proprietarului Daciei pentru a negocia. Aproape de miezul nopții, puștiul, Raj Dumitru Belchieva, s-a urcat la volanul Daciei, pentru a da câteva ture și a o proba, să se convingă dacă își merită sau nu banii.
În jurul orei 1.00, pe DJ 177 A, în apropiere de Valea Moldovei, minorul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, pe sensul său de mers. Din cercetările polițiștilor de la Formațiunea Rutieră a Poliției orașului Gura Humorului rezultă că șoferul a pierdut controlul asupra volanului pe fondul vitezei excesive. Tânărul din dreapta sa, consăteanul Vasile M., cel cu care venise la Mironu, a suferit răni destul de serioase, pentru care necesită în jur de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Audiat de polițiști, Raj Dumitru Belchieva a declarat că a muncit o scurtă perioadă în Spania, ocazie cu care a pus deoparte 400 de euro. Cu acești bani s-a gândit să-și cumpere neapărat o mașină. El le-a mărturisit senin polițiștilor că a mai condus mașini pe dealurile din Șcheia, și era convins că se poate descurca fără probleme pe orice fel de drum.
Puștiul va fi cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.



Recomandări