Duminică, 26 octombrie, s-a sfințit pictura Catedralei Mântuirii Neamului de către un sobor de clerici în frunte cu Bartolomeu I – Patriarhul Ecumenic și cu Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezența domnului președinte Nicușor Dan, a premierului Ilie Bolojan, a numeroși alți oficiali și a mii de credincioși.
Evenimentul a fost comentat, în fel și chip, de către români și – după lecturarea mai multor astfel de comentarii – n-ai cum să nu-ți dai seama de răutatea unora, de incultura altora sau de nevoia băgării în seamă, cu orice preț, a celor mai mulți, precum și de imensa dezbinare ce a cuprins acest popor, izvorâtă din nemulțumirile acumulate după atâtea guvernări iresponsabile, dar și din monitorizările/manipulările la care a fost supus de către cei ce nu-și doresc o Românie unită și puternică.
Ceea ce mi-a atras atenția, însă, în mod deosebit a fost reacția absolut nepotrivită (să-i spunem doar așa!) a unor compatrioți față de familia prezidențială și față de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.
Să continui a-ți bate joc, realmente, de președintele țării tale, de partenera acestuia, ba chiar și de cei doi copii ai lor mi se pare o mârlănie gratuită (sau poate că nu?!) și un atentat grosolan la demnitatea umană.
Nimeni nu are dreptul să lovească în familia cuiva și – oricum – nu poate face asta fără să nu se descalifice ca om, fără să nu fie, mai devreme sau mai târziu, pedepsit după legile nescrise care ne guvernează trecerea prin lume… Și asta indiferent de care parte a vreunei eventuale baricade s-ar situa la un moment dat!
Cât despre învinuirile care i se aduc președintei Maia Sandu, acestea frizează ridicolul.
Invitată la deosebitul eveniment era firesc să fie prezentă, mai ales că relațiile dintre cele două țări de limbă română sunt exact așa cum trebuie să fie: adică foarte bune. O doamnă care a demonstrat că și o țară mică poate să reușească acolo unde foarte mulți nu credeau (dacă majoritatea locuitorilor înțeleg să-și unească eforturile) nu merită să fie luată la întrebări de niște așa-ziși patrioți care nu pot dormi pentru că aceasta vine, des, la București sau din cauza ajutorului acordat de România fraților de peste Prut.
Desigur, fiecare dintre noi își poate exprima punctul de vedere, însă într-un mod civilizat, fără să-i jignim pe alții, indiferent de studiile pe care le au/avem sau de poziția socială deținută.
Nu știu dacă vom reuși să înțelegem vreodată că nu are, neapărat, dreptate cel care țipă mai tare, că nu suntem toți la fel și că nimic nu poate justifica suficiența grobianistă de care dăm dovadă în destule momente ale efemerei noastre existențe…
Să ne rugăm bunului Dumnezeu pentru înțelepciune, că tare mai avem nevoie!
