Un punct de sprijin?

Voi refuza lamentările, deși am jucat solist la România-Albania, pe multiple buletine. Nu contraproductivul semn 1, ci scor corect 1-0, dar a fost un risc asumat, mă așteptam să stau cu frica în sân, la final. Aproape că aș spune, glumind pe jumătate, că de-aia au egalat albanezii, ca să se confirme ghinionul meu ancestral! Dar la fel de bine pierdeam și la 2-0, de ce nu s-a scris astfel scenariul?! Acum doi ani, pe vremea asta, puneam cruce calificării după primul meci, acel 0-3 cu Lituania. Acum, deși între timp am căpătat cu toții exercițiul perceperii tuturor lucrurilor în negru, nu s-a terminat încă pământul ferm de sub picioarele noastre. În această grupă punctele se vor tranzacționa intens. Iată, avem ocazia de a ajunge în posesia punctelor pierdute de Franța, via Belarus. Rămâne de văzut unde se vor pripăși cele pierdute de noi. Avem și șansa de a corobora isprava noastră obligatorie din Belarus cu rezultatul dintre Bosnia și Franța, unde ne convine orice, fiindcă măcar una dintre rivale va pierde puncte.
Reproșurile pentru golul egalizator s-au spart, inevitabil, și în capul lui Lobonț. Există percepția că, dacă n-are ce apăra într-un meci, la unica ocazie portarul e musai să aibă replică. Dar acea fază, unica, nu poate fi imparabilă?! Rădoi și-a asumat eroarea de marcaj, dar eu nu l-aș învinui prea tare nici pe el, cu ai săi 1,80 metri… După părerea mea, cel care a provocat totul este Herea. A intrat în teren cu un exces de zel păgubos, a făcut faulturi peste faulturi ca să arate că e chitit pe treabă, evident că s-a pricopsit cu un galben, dar le-a și potrivit albanezilor mingea pentru centrare. De ce le-am dat o astfel de șansă unor adversari care, până atunci, nu s-au arătat capabili să se apropie de careul nostru prin combinații?! Prizonier fără speranță al analogiilor, parcă îl văd pe Maftei acum patru ani, intrând tot pe final în acel România-Bulgaria și oferindu-le vecinilor noștri lovitura liberă din care ne-au egalat la 2!
Păcat că din publicul inimos de la Piatra Neamț s-au desprins câteva zeci de grobieni care s-au dus la vestiare pentru a-i înjura pe tricolori. Ăștia sunt de-aia care au pretenții de excelență de la alții, deși ei sunt făcuți grămadă. Și nici nu pot fi expulzați! Vorba unuia dintre ei, „Răzvane, suporterii nu te mai vreau”…

Recomandări

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut