Un Protasov neaoș

Impresiile astea de europeni ante factum ale vesticilor noștri și aerele de superioritate față de celelalte zone ar trebui, măcar acum, biruite de bunul simț, presupunând că acesta n-a fost eradicat de rău înțelesul orgoliu local. Având oroare de judecățile colective, sunt convins că există și în Timișoara și în Arad destui oameni cărora pur și simplu li s-a făcut rușine de reprezentația de sâmbătă. La cea din afara terenului mă refer. Păi dacă tot Banatu-i fruncea, probabil că nu e cu bănat să-și spargă frunțile între ei!
Revenind la chestiunile fotbalistice, în speranța că va apărea un pol al provinciei, m-am fript cu Poli aproape de fiecare dată. Am salutat, la vremea lor, descălecările lui Olăroiu, Hagi sau Cârțu. Iată însă că principii venetici n-au prins cheag. Credea cineva că Artimon, soluția de vreme rea, va avea mai mulți sorți de izbândă? Și uite că acum pare să se înfiripe ceva. Îmi amintesc de jucătorul Artimon pe la începutul anilor ’90 când sosea în Ghencea, chiar de la Timișoara, însoțit de onoranta etichetă de urmaș al lui Belodedici. Până la urmă a fost o ghiulea legată de piciorul tânărului Artimon, dar peste ani am putut vedea că eleganța jocului s-a transmis în cea a discursului de antrenor. Mi-am dat seama de asta anul trecut, la Alba Iulia, după un joc al echipei locale cu Argeșul lui Cârțu, partidă care mi-a rămas în memorie mai ales prin furtuna binefăcătoare care a precedat-o! Ei bine, la capătul unui meci care consfințea retrogradarea echipei sale de atunci, atitudinea lui Artimon de la conferința de presă a fost un exemplu de comunicare. Fără pic de afectare, de reproș pentru arbitri, condiții și altele pe care se aruncă vina de obicei, Artimon a răspuns cu deferență și răbdare la toate întrebările. Este exact opusul lui Panduru, cel care, în vanitatea sa, se considera îndreptățit la accederea pe banca lui Poli. Și apropo de acea confruntare dintre Poli și Farul, doar o teribilă neșansă a făcut ca în vreo două rânduri să se rateze desprinderea, pentru ca timișorenii să fie apoi acroșați în final, când nu mai era vreme de reacție. Fără acest rezultat fortuit, s-ar mai fi adăugat o răsuflare fierbinte în ceafa Stelei. Sper însă că Artimon va fi lăsat să arate că încrâncenarea, mâna forte și pumnul în masă nu sunt singurele ingrediente prin care se obțin rezultate în lumea fotbalului.